În trecutul
îndepărtat al revistelor noastre, ”Catalogul de filatelie tematică marină” (nr.
din iunie, 1981) și ”Magazin de filatelie, cartofilie și numismatică” (nr. din
aprilie, 1997) au apărut două articole, respectiv: ”AIVAZOVSKI ȘI PICTURA SA
MARINĂ” și ”Pictorul Aivazovski în filatelie”. Primul articol a fost scris și
publicat de subsemnatul, al doilea de către regretatul Ioan ȘAHINIAN și au
conținut câteva imagini în alb-negru (patru, respectiv una). Între timp propria
colecție de filatelie s-a completat precum și cea de cartofilie, iar acum
revista noastră apare color, după o pauză de trei ani. De asemenea, în anul
2017 cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea pictorului a apărut la
Moscova un colaj compus dintr-o coliță între două coperți cu texte în limbile
rusă și engleză (fig. 1 și 2); acestea conțin informații cu privire la viața
marelui pictor (1817 – 1900) și a picturilor sale care însumează peste 6000
(șase mii) de tablouri.
![]() |
Fig.2 |
![]() |
Fig.1 |
Ivan
Konstantinovici AIVAZOVSKI a fost o personalitate marcantă a picturii ruse și
universale și s-a născut în localitatea Feodosia din Crimeea. Tatăl său, Kevork
Aivazian, de obârșie din Basarabia și-a schimbat numele în Aivazovski din anul
1800; Ivan va urma Gimnaziul din Simferopol, va urma Academia din Petersburg, o
va termina în 1837 cu medalia de aur și va ajunge academician la vârsta de 27
de ani; după terminarea în țară a studiilor de artă, le va continua în Italia
și, făcându-se repede cunoscut a fost primit ca membru onorific a 5 academii
străine. Franța i-a acordat Ordinul Legiunii de Onoare. Pictorul a fost
oaspetele Franței, Spaniei, Portugaliei și Armeniei, a participat la
deschiderea Canalului de Suez (1869), a colindat America, pictând în câteva
ipostaze și Cascada Niagara. În anul 1895 a aruncat în mare în semn de protest
o decorație primită de la turci în urma genocidului acestora împotriva
armenilor. A iubit și a fost iubit de oameni, a urât nedreptățile și viciile, a
avut un mare număr de prieteni de pretutindeni.
Maestru al
culorii și luminii, I. K. Aivazovski a realizat tablouri inegalabile în care
marea apare de la cea mai calmă și mai odihnitoare până la cea mai tulburătoare
și misterioasă. Am avut prilejul ca în anul 1963 într-un marș cu Nava de
Comandament și Protocol de Stat ”Stihi Eugen”, al cărui șef mecanic eram, să
fac o călătorie la Sevastopol de unde, împreună cu o mare parte din personalul
bordului (cu două autobuze) să vizităm orașul Simferopol și expoziția dedicată
marelui pictor.
În uriașele
galerii ale Muzeului de Artă care-i poartă numele am admirat numeroase tablouri
grandioase pe care ulterior câteva le-am recunoscut și prin intermediul
emisiunilor de mărci poștale care i-au fost dedicate în mai multe țări ale
lumii.
Emisiunea
”50 de ani de la moartea pictorului Aivazovski” apărută în anul 1950 în Rusia
formată din 3 valori reproduce două picturi ale creației sale: ”Marea Neagră”
(40K, Yv 1507) și ”Al noulea val” (50K, Yv 1508) precum și portretul pictorului
realizat de un alt artist plastic rus renumit, A.V. Tiranov (1803 – 1859)
contemporan cu Aivazovski (1R, Yv 1509) și pe care le-au reprodus cataloagele
filatelice universale.
În
următoarele imagini facem cunoștință cu câteva mărci poștale dintr-un mare
număr de serii filatelice emise cu diferite comemorări ale anilor de la
nașterea sau de la moartea pictorului.
Din seria
rusească a anului 1967 intitulată ”Picturi din galeria Tretiacov” una din cele
9 valori, cea de 4K (Yv 3321) reprezintă tabloul lui Aivazovski ”Malul mării”
(Fig. 3).
![]() |
Fig.3 |